România

Convorbire telefonică Bogdan Aurescu – Jens Stoltenberg

Ministrul afacerilor externe Bogdan AurescuMinistrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Cu acest prilej, șeful diplomației române l-a asigurat pe înaltul oficial NATO de întreg sprijinul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, al Guvernului României, al Prim-ministrului Ludovic Orban și al său personal pentru îndeplinirea obiectivelor Alianței, precum și de continuitatea politicilor și angajamentelor țării noastre în cadrul NATO, astfel cum este prevăzut de programul de guvernare al noului Guvern de la București. 

Cei doi oficiali au trecut în revistă prioritățile pentru perioada imediat următoare. În acest context, ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanța acordată de România consolidării rolului NATO în regiunea Mării Negre, prin întărirea prezenței înaintate în partea de sud a Flancului Estic. În acest context, a subliniat importanța implementării pachetului privind Marea Neagră, adoptat de miniștrii de externe aliați în luna aprilie a acestui an, la Washington. Totodată, a subliniat necesitatea unei prezențe navale NATO crescute în Marea Neagră și sporirea contribuțiilor aliaților la Brigada Multinațională din România. De asemenea, a informat despre susținerea de către noul Guvern a continuării angajamentului pentru alocarea a 2% din PIB pentru apărare.

Secretarul General Jens Stoltenberg a adresat felicitări noului ministru al afacerilor externe pentru preluarea funcției și a mulțumit pentru sprijinul și contribuțiile României în cadrul NATO, cu referire la implicarea României atât în sudul, cât și în nordul Flancului Estic, în Polonia, la alocarea a 2% din PIB pentru apărare, la participarea la misiunile NATO din Afganistan și Kosovo și a reamintit importanța pe care o are componenta din România a sistemului NATO antirachetă. Secretarul General Jens Stoltenberg a reconfirmat, la rândul său, necesitatea implementării tuturor măsurilor adoptate de Alianță în vederea întăririi securității euro-atlantice, inclusiv în zona de sud a Flancului Estic.

Cei doi înalți oficiali au trecut în revistă agenda reuniunii ministeriale NATO din noiembrie și au evidențiat importanța reuniunii șefilor de stat și de guvern aliați, care va fi organizată la Londra, în luna decembrie 2019, pentru avansarea procesului de adaptare a Alianței. Totodată, au convenit să aprofundeze dialogul, inclusiv cu prilejul reuniunii miniștrilor aliați de externe din noiembrie 2019.

Sursa: MAE

 

În prim plan

Vizita ambasadorului României la Kaunas

12.11.2019

La 12 noiembrie 2019 ambasadorul României în Republica Lituania, domnul Cosmin Dinescu, a efectuat o vizită de lucru la Kaunas. Cu această ocazie a avut întâlniri cu…

Desfasurarea alegerilor pentru Presedintele Romaniei din anul 2019 in Lituania si Letonia

06.11.2019

Va informam ca, in contextul desfasurarii Alegerilor pentru Presedintele Romaniei din anul 2019, Ambasada Romaniei la Vilnius va organiza doua sectii de votare unde alegatorii…

Ambasadorul României la Vilnius a fost primit în vizită de prezentare de către ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania

17.10.2019

La 17 octombrie 2019, Ambasadorul României la Vilnius, domnul Cosmin George Dinescu, a fost primit în vizită de prezentare de către ministrul afacerilor externe al Republicii…