Paşaportul simplu electronic

Paşaportul simplu electronic pentru cetăţenii români adulţi cu domiciliul în România

Atenţionăm cetăţenii români că misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate nu mai primesc cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple în formatul pus în circulaţie în anul 2001, acestea fiind înlocuite de paşapoartele simple electronice.

Vă aflaţi temporar în străinătate (cu scopul de a studia, cu un contract de muncă, în cadrul unui program de cercetare, excursii, vizite, tratament medical sau alte scopuri cu durată limitată) şi paşaportul dumneavoastră a expirat, l-aţi pierdut sau a fost furat?

Atunci vă puteţi adresa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României pentru a solicita obţinerea unui nou paşaport.

I. Ce aveţi de făcut dacă aveţi nevoie de un nou paşaport electronic  simplu ?

1. Să vă prezentaţi personal

· Trebuie să vă prezentaţi personal la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în ţara în care vă aflaţi pentru a solicita obţinerea unui nou paşaport.

· Prezenţa solicitantului este obligatorie deoarece sistemul de procesare a paşaportului simplu electronic presupune preluarea electronică a fotografiei, semnăturii şi amprentelor solicitantului.

ATENŢIE! Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate nu confecţionează paşapoarte simple electronice. Ambasadele şi oficiile consulare ale României transmit datele solicitantului în România, Ministerul Administraţiei şi Internelor, care le verifică, procesează şi confecţionează documentul. Acesta este ulterior transmis ambasadei/ oficiului consular unde a fost depusă cererea, de unde puteţi prelua documentul.

2. Să achitaţi taxele consulare şi contravaloarea blanchetei.

· Taxele consulare şi contravaloarea blanchetei se achită la misiunea diplomatică/ oficiul consular la care depuneţi cererea de eliberare a unui paşaport simplu electronic. Ca dovadă a achitării acestora veţi primi o chitanţă.

3. Să depuneţi o cerere pentru obţinerea unui paşaport simplu electronic.

· Formularul de cerere este tipărit de sistemul informatic şi va avea semnătura dumneavoastră olografă.

4. Să depuneţi, împreună cu cererea de obţinere a paşaportului simplu electronic, următoarele documente, în original:

ATENŢIE! Documentele necesare eliberării paşaportului simplu electronic trebuie să fie depuse în original pentru a putea fi procesate în sistemul informatic. Documentele justificative originale sunt returnate titularilor acestora imediat după finalizarea cererilor de eliberare a paşapoartelor, fără a fi reţinute în vederea unor procesări ulterioare:

a) cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original.

Cartea de identitate provizorie poate fi acceptatã doar dacã este însoţitã de certificatul de naştere, în original.

b) paşaportul anterior, dacă este cazul.

 În cazul paşapoartelor pierdute sau furate, este necesară sesizarea autorităţilor locale de poliţie şi obţinerea unei dovezi eliberate de poliţia statului de reşedinţă, care va fi prezentata la ambasadă sau consulat odată cu depunerea cererii pentru noul paşaport însoţită de traducerea acestei dovezi, efectuată de către un traducător autorizat (documentul se apostilează sau se supralegalizează de către misiune diplomatică sau oficiu, după caz).

In cazul distrugerii paşaportului simplu, trebuie să prezentaţi documentul distrus sau deteriorat sau fragmente din acesta, cu condiţia ca acestea să cuprindă elemente care să facă posibilă identificarea documentului. Declaraţia de pierdere / distrugere se completează olograf pe formularul tipizat tipărit din sistemul informatic de la consulat.

c)  certificatul de nastere romanesc, in original

In cazul certificatelor de nastere eliberate de autoritatile lituaniene este obligatorie inscrierea/transcrierea lor prealabila in actele de stare civila romane, fie in Romania, la serviciul de stare civila, fie la Secţia Consulară a Ambasadei Romaniei la Vilnius (pentru mai multe informaţii accesaţi secţiunea Acte de stare civilă);

d) certificatul de casatorie romanesc, in original

In cazul certificatelor de casatorie eliberate de autoritatile lituaniene este obligatorie inscrierea/transcrierea lor prealabila in actele de stare civila romane, fie in Romania, la serviciul de stare civila, fie la Secţia Consulară a Ambasadei Romaniei la Vilnius (pentru mai multe informaţii accesaţi secţiunea Acte de stare civilă);

e) sentinţa de divorţ rămasă definitivă în original (pentru cei divorţaţi);

f) certificatul deces romanesc al soţului/soţiei, in original (pentru cei văduvi);

In cazul certificatelor de deces eliberate de autoritatile lituaniene este obligatorie inscrierea/transcrierea lor prealabila in actele de stare civila romane, fie in Romania, la serviciul de stare civila, fie la Secţia Consulară a Ambasadei Romaniei la Vilnius (pentru mai multe informaţii accesaţi secţiunea Acte de stare civilă);

g) In cazul schimbarii numelui sau prenumelui este necesara prezentarea  deciziei definitive si irevocabile pronuntata de catre autoritatile din Romania cu privire la schimbarea pe cale administrativa a numelui/prenumelui;

ATENŢIE! Paşaportul simplu electronic nu se eliberează în regim de urgenţă. Aşadar, nu se percep taxe de urgenţă pentru eliberarea acestui tip de paşaport.

Dacă nu aveţi timp să aşteptaţi noul paşaport simplu electronic, puteţi solicita eliberarea imediată a unui titlu de călătorie cu care vă puteţi deplasa în ţară unde veţi obţine şi paşaportul simplu electronic. 

Inaugurarea expoziției „Eterna frumusețe a satului românesc” la Panevėžys, Lituania

19.04.2019

La 19 aprilie 2019, Ambasadorul României a efectuat o vizită în orașul Panevėžys, unde a inaugurat, în contextul președinției române a Consiliului UE, expoziția de…

Vizita în Lituania a delegației Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania din Parlamentul României

17.04.2019

În perioada 15-17 aprilie 2019, o delegaţie a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania din Parlamentul României a efectuat o vizită la Vilnius, la invitaţia…

Dejun de lucru cu Edgars Rinkēvičs, ministrul leton al afacerilor externe (Riga, 17 aprilie 2019)

17.04.2019

La 17 aprilie 2019, Ambasadorul României a găzduit un nou dejun de lucru pentru șefii de misiuni din statele membre UE și candidate, la care invitat de onoare a fost Edgars…