Actualitatea ambasadei

Ambasadorul României la Vilnius a fost primit în vizită de prezentare de către ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania

La 17 octombrie 2019, Ambasadorul României la Vilnius, domnul Cosmin George Dinescu, a fost primit în vizită de prezentare de către ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, domnul Linas Linkevičius.

Cu acest prilej, a fost evidenţiat faptul că relaţiile bilaterale româno-lituaniene sunt foarte bune, iar poziţiile celor două state pe dosare importante precum Parteneriatul Estic, securitatea şi apărarea, sau extinderea UE sunt similare. Ministrul Linkevičius şi-a exprimat speranţa dezvoltării, în continuare, atât a cooperării bilaterale, precum şi coordonării poziţiilor like-minded în cadrul UE şi NATO.

La rândul său, ambasadorul României, a vorbit despre obiectivele mandatului său, cu accent pe impulsionarea legăturilor economice şi de afaceri între cele două ţări,  promovarea României în Lituania, inclusiv ca destinaţie turistică atractivă, precum şi încurajarea contactelor people-to-people pentru o mai bună cunoaştere reciprocă între cele două popoare.

Celebrarea sărbătorii Crăciunului la Ambasada României la Vilnius

20.12.2019

La 20 decembrie 2019, ambasadele României și Republicii Moldova la Vilnius, împreună cu Asociația de Cultură și Limbă Română Dacia au celebrat sărbătoarea Crăciunului …

Celebrarea Zilei Naționale a României la Vilnius

03.12.2019

La 3 decembrie 2019, în cadrul Muzeului de Arte Aplicate și Design din Vilnius, Ambasada României în Republica Lituania a organizat recepția dedicată celebrării Zilei…

Participarea Ambasadei României la International Christmas Charity Bazaar

30.11.2019

La 30 noiembrie 2019, a avut loc în cadrul Primăriei Vechi (Rotuše) din centrul orașului Vilnius tradiționalul eveniment caritabil International Christmas Charity Bazaar. Cea …