Actualitatea ambasadei

Întrevederea Ambasadorului României cu vice-ministrul apărării naţionale, Giedrimas Jeglinskas

La 3 iulie 2019, Ambasadorul României, Dan Adrian Bălănescu, a avut o întrevedere de rămas bun cu vice-ministrul apărării naţionale, Giedrimas Jeglinskas, în contextul încheierii misiunii la Vilnius.

Cu acest prilej, cei doi oficiali au evidenţiat cooperarea foarte bună între România şi Lituania în domeniul militar, atât în planul relaţiilor bilaterale, cât şi în cadrul NATO (iniţiativa Smart Defence) şi UE (PESCO, Iniţiativa Pooling and Sharing). Au analizat posibilităţile de cooperare în industria de apărare, avansate de partea română cu prilejul Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări de la Bucureşti (17-18 septembrie 2019).

Ambasadorul român şi vice-ministrul  lituanian au împărtăşit preocuparea în legătură cu provocările regionale de securitate, similare pentru cele două ţări, fiind subliniată importanţa consolidării capabilităţilor militare şi îndeplinirii angajamentului alocării a 2% din PIB pentru apărare. Au făcut un schimb de opinii pe marginea eforturilor României şi Lituaniei de modernizare a infrastructurii şi dotărilor militare.

Vice-ministrul Giedrimas Jeglinskas a subliniat necesitatea întăririi, în continuare, a posturii de descurajare a Alianţei în flancul estic subliniind importanţa dislocării batalioanelor NATO. A salutat, totodată, creşterea prezenţei militare a SUA, precum și participarea trupelor române în Polonia, care contribuie semnificativ la securitatea regională, şi a susţinut necesitatea construirii unui sistem regional de apărare anti-aeriană în zona baltică.

Ambasadorul României a transmis disponibilitatea părţii române privind dezvoltarea, mai departe, a cooperării cu Lituania în domeniul securităţii şi apărării, care constituie o prioritate majoră pentru ambele ţări.

În prim plan

Vizita ambasadorului României la Kaunas

12.11.2019

La 12 noiembrie 2019 ambasadorul României în Republica Lituania, domnul Cosmin Dinescu, a efectuat o vizită de lucru la Kaunas. Cu această ocazie a avut întâlniri cu…

Desfasurarea alegerilor pentru Presedintele Romaniei din anul 2019 in Lituania si Letonia

06.11.2019

Va informam ca, in contextul desfasurarii Alegerilor pentru Presedintele Romaniei din anul 2019, Ambasada Romaniei la Vilnius va organiza doua sectii de votare unde alegatorii…

Ambasadorul României la Vilnius a fost primit în vizită de prezentare de către ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania

17.10.2019

La 17 octombrie 2019, Ambasadorul României la Vilnius, domnul Cosmin George Dinescu, a fost primit în vizită de prezentare de către ministrul afacerilor externe al Republicii…