Actualitatea ambasadei

Ambasada României a organizat al treilea dejun de lucru informal la Vilnius pentru ambasadorii statelor membre UE

La 26 martie 2019, în contextul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene/PRES RO, Ambasada României a organizat, la Vilnius, un nou dejun de lucru informal pentru ambasadorii statelor membre și statelor candidate la Uniunea Europeană. Invitatul de onoare a fost ministrul energiei al Republicii Lituania, domnul Žygimantas Vaičiūnas.

În deschidere, Ambasadorul României a trecut în revistă principalele priorităţi și rezultate ale PRES RO în domeniul politicii energiei, precum acordul politic privind revizuirea Directivei gazelor naturale, Directiva privind energia electrică, concluzii ale Consiliului privind sistemul energetic european etc.

Ministrul Žygimantas Vaičiūnas a salutat obiectivele ambițioase şi rezultatele PRES RO și și-a exprimat satisfacţia pentru acordul politic obţinut în ce priveşte revizuirea Directivei gazelor naturale. A mai spus că, deşi nu va împiedica proiectul Nord Stream 2, noua formă a Directivei va asigura o bază legislativă mai solidă pentru prevenirea altor proiecte similare.

A precizat că Lituania consideră construcţia centralei nucleare de la Astraveţ (Belarus) în afara reglementărilor internaţionale privind siguranţa nucleară. A arătat că reuniunea recentă a statelor-părţi ale Convenţiei Espoo de la Geneva (5-7 februarie 2019) a fost importantă, deoarece participanţii au recunoscut ilegalitatea construcţiei acestei centrale. A declarat că ţara sa nu va achiziţiona niciodată energie electrică produsă la Astraveţ şi nici nu va permite tranzitarea teritoriului său.

În ce priveşte sincronizarea reţelelor de electricitate baltice cu rețeaua continentală, ministrul Vaičiūnas a salutat decizia Comisiei Europene de susţinere a implementării proiectului, precizând că acesta avansează conform planului iniţial. Recent, a fost semnat acordul pentru finanţarea primei faze a proiectului (75% din cei cca 430 milioane de euro alocaţi pentru perioada 2014-2020), urmând ca măsurile tehnice să fie incluse într-o anexă la acordul politic.

Ministrul Vaičiūnas a mai făcut referire şi la tema dezafectării centralei nucleare de la Ignalina, pentru care Lituania speră să primească sumele adecvate din partea UE, mai ales odată cu aprobarea, de către Parlamentul European, a sumei de 780 de milioane de euro. A evocat recenta întâlnire pe care a avut-o cu Comisarul Oettinger, care s-a declarat mulţumit de stadiul actual al acestui proces, început de Lituania în 2015.

Oficialul lituanian a răspuns la o serie de întrebări ale participanților pe teme precum crearea unei pieţe regionale a gazului, perspectiva achiziționării terminalului LNG din portul Klaipeda de către compania care îl exploatează în prezent, perspectiva cooperării regionale în domeniul energiei etc.

Celebrarea sărbătorii Crăciunului la Ambasada României la Vilnius

20.12.2019

La 20 decembrie 2019, ambasadele României și Republicii Moldova la Vilnius, împreună cu Asociația de Cultură și Limbă Română Dacia au celebrat sărbătoarea Crăciunului …

Celebrarea Zilei Naționale a României la Vilnius

03.12.2019

La 3 decembrie 2019, în cadrul Muzeului de Arte Aplicate și Design din Vilnius, Ambasada României în Republica Lituania a organizat recepția dedicată celebrării Zilei…

Participarea Ambasadei României la International Christmas Charity Bazaar

30.11.2019

La 30 noiembrie 2019, a avut loc în cadrul Primăriei Vechi (Rotuše) din centrul orașului Vilnius tradiționalul eveniment caritabil International Christmas Charity Bazaar. Cea …