Actualitatea ambasadei

Ambasada României a găzduit un nou dejun de lucru informal la Riga pentru ambasadorii statelor membre UE

La 29 martie 2019, în contextul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene/PRES RO, Ambasada României a găzduit, la Riga, un nou dejun de lucru informal pentru ambasadorii statelor membre și statelor candidate la Uniunea Europeană. Invitat de onoare a fost E.S. domnul Arturs Krišjānis Kariņš, Prim-Ministrul Republicii Letonia.

În deschidere, Ambasadorul României a trecut în revistă principalele realizări ale PRES RO în prima jumătate de mandat şi a prezentat evenimentele ce vor fi organizate de ţara noastră în perioada următoare, precum Summit-ul de la Sibiu (9 mai), aniversarea a 10 ani de  la crearea Parteneriatului Estic, la Bruxelles (13-14 mai), sau conferinţa la nivel înalt „Europe Next Project. A new political ambition for Europe” (6-8 iunie).   

Premierul Letoniei a felicitat România pentru mandatul activ în calitate de preşedinte al Consiliului UE. A vorbit despre priorităţile guvernului său în materie de reformă a sistemului financiar, sănătate, educaţie, justiţie şi administraţie publică. Referitor la Brexit, a subliniat dorinţa Letoniei de a menţine o relaţie strânsă cu Marea Britanie, evidenţiind cooperarea bilaterală excelentă cu aceasta şi recenta adoptare de către Parlamentul leton a amendamentelor la legislaţia privind drepturile cetăţenilor străini. În continuare, a vorbit despre avantajele pieţei unice europene şi a subliniat necesitatea menţinerii deschiderii acesteia faţă de partenerii externi.

Oficialul leton a răspuns la o serie de întrebări ale participanților pe teme precum alegerile europarlamentare, gestionarea migraţiei la nivel european sau stadiul implementării recomandărilor din raportul Moneyval. Astfel, a evidenţiat participarea Letoniei la Frontex şi importanţa solidarităţii europene pe acest dosar. Tot referitor la migraţie, a vorbit despre deficitul de pe piaţa muncii din Letonia, mai ales în domeniul IT şi în cel al sănătăţii, arătând că este în interesul Letoniei să atragă forţă de muncă calificată. Nu în ultimul rând, s-a referit la implementarea recomandărilor din Raportul Moneyval, menţionând că aceasta este prioritatea zero a guvernului său.


În prim plan

Celebrarea Zilei Naționale a României la Vilnius

03.12.2019

La 3 decembrie 2019, în cadrul Muzeului de Arte Aplicate și Design din Vilnius, Ambasada României în Republica Lituania a organizat recepția dedicată celebrării Zilei…

Participarea Ambasadei României la International Christmas Charity Bazaar

30.11.2019

La 30 noiembrie 2019, a avut loc în cadrul Primăriei Vechi (Rotuše) din centrul orașului Vilnius tradiționalul eveniment caritabil International Christmas Charity Bazaar. Cea …

Participarea Ambasadei României la Vilnius la conferința „Be cool #after school” de la Klaipeda

30.11.2019

La 29 noiembrie 2019, un reprezentant al Ambasadei României la Vilnius a susținut o prezentare a sistemului educational românesc și a ofertei de studii în România în cadrul …