Actualitatea ambasadei

Prezentarea publică a priorităţilor Preşedinţiei Române a Consiliului Uniunii Europene

La 21 ianuarie 2019, Ambasadorul României a susținut prezentarea publică a priorităţilor Preşedinţiei Române a Consiliului UE/PRES RO, în cooperare cu Reprezentanţa Comisiei Europene din Lituania. Evenimentul a avut loc la Casa Europei. Au participat prezenţi ambasadori UE şi non-UE,  reprezentanţi ai conducerii MAE lituanian, membri ai Parlamentului lituanian, oameni de afaceri, jurnalişti etc. 

Evenimentul a fost moderat de şeful Reprezentanţei Comisiei Europene, Arnoldas Pranckevičius, şi l-a avut invitat pe viceministrul lituanian al afacerilor externe, Albinas Zananavičius. 
În deschidere, A. Pranckevičius a felicitat PRES RO pentru preluarea mandatului, evidenţiind că aşteaptă cu interes cele două reuniuni ale Consiliului European din martie şi iunie, precum și Summitul liderilor europeni de la Sibiu (9 mai 2019).

Ambasadorul României a prezentat priorităţile PRES RO, vorbind despre provocările contextului actual: procesul Brexit, negocierea Cadrului Financiar Multi-Anual/CFM, procesul de reflecție asupra viitorului Europei și summit-ul liderilor europeni de la Sibiu, precum şi alegerile pentru Parlamentul European. A precizat că principiul coeziunii va marca toţi cei patru piloni principali de acţiune ai PRES RO: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa, actor global şi Europa valorilor comune. A explicat principalele mize ale mandatului României în fiecare dintre aceste domenii, precizând, totodată, că PRES RO va avea o abordare honest broker. 

Viceministrul Albinas Zananavičius a subliniat importanţa mandatului PRES RO, marcat de încheierea ciclului instituțional actual al UE şi de Brexit, de discuțiile privind viitorul politic al UE și de negocierile privind viitorul buget. A subliniat că, în  organizarea alegerilor pentru Parlamentul European, este imperativă combaterea dezinformării. În ce priveşte bugetul UE pentru următorii şapte ani, a arătat că unele state membre UE nu vor fi de acord cu adoptarea acestuia în forma actuală, în condiţiile în care fondurile alocate Politicii Agricole Comune şi politicii de coeziune se vor diminua. A mai spus că dezbaterile privind Piaţa Internă au fost umbrite de dosarul Brexit. 

Albinas Zananavičius a subliniat că UE trebuie să identifice modalitățile de a sprijini partenerii estici (cu accent pe Ucraina, prioritară pentru Lituania) şi pe cei sudici și că extinderea UE este o oportunitate foarte bună de a exporta valorile şi principiile UE în Balcanii de Vest. 

Viceministrul Zananavičius a încheiat exprimându-și sprijinul pentru prioritățile PRES RO. 

 

Ambasada României a organizat un nou dejun de lucru informal la Vilnius pentru șefii de misiune ai statelor membre și candidate la UE

15.05.2019

La 15 mai 2019, în contextul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene/PRES RO, Ambasada României a organizat, la Vilnius, un nou dejun de lucru informal pentru…

Prelegerea Președinția română a Consiliului UE, la Şcoala šv. Kristoforo progimnazija din Vilnius

08.05.2019

La 8 mai 2019, în contextul Zilei Europei, Ambasadorul României a susţinut, la Şcoala šv. Kristoforo progimnazija din Vilnius, prelegerea intitulată Președinția română a …

Inaugurarea expoziției „Eterna frumusețe a satului românesc” la Panevėžys, Lituania

19.04.2019

La 19 aprilie 2019, Ambasadorul României a efectuat o vizită în orașul Panevėžys, unde a inaugurat, în contextul președinției române a Consiliului UE, expoziția de…