Actualitatea ambasadei

Marcarea Zilei Naţionale a României şi Centenarului României în Lituania şi în Letonia

În perioada 29 noiembrie – 3 Decembrie 2018, Ambasada României a organizat, la Vilnius și Riga, o serie de evenimente dedicate Zilei Naţionale şi Centenarului României. 

Primul eveniment, organizat la 29 noiembrie, a inclus recepţia de Ziua Naţională, la care au participat înalţi oficiali lituanieni, oficialități locale, corpul diplomatic, reprezentanți ai mediului academic din Lituania, ai mediului de afaceri, membri ai asociaţiilor culturale, reprezentanți ai presei, cursanţi de limbă română de la Universitatea Vilnius, membri ai comunități româneşti din Vilnius etc. 

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României a vorbit despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie 1918 și a prezentat şirul de evenimente care au condus la Marea Unire. A vorbit, de asemenea, despre importanţa viitorului mandat al României la conducerea Consiliului UE, în prima jumătate a anului 2019, când va avea de gestionat dosare precum Brexit, noul buget sau viitorul UE. 

În cadrul recepţiei, a avut loc un concert susţinut de Cvartetul Academic Transilvania, condus de conf. univ. dr. Alina Maria Nauncef, prodecan, împreună cu studenți ai Facultății de Muzică a Universităţii Transilvania din Brașov. 

La 30 noiembrie, Cvartetul Academic Transilvania a susţinut un al doilea concert, pentru elevii Şcolii Internaţionale din Vilnius. Concertul a fost urmat de o serie de întrebări din partea elevilor. 

La 1 Decembrie, a avut loc un al treilea concert al cvartetului, susţinut  în cadrul Târgului Internațional Caritabil de Crăciun, în faţa unui public numeros, format atât din reprezentanţii ambasadelor, cât şi din vizitatori. 

De asemenea, la 1 Decembrie, Radio-Televiziunea Naţională din Lituania/LRT a anunțat sărbătorirea de către România a Zilei Naționale și a Centenarului Marii Uniri. Cu această ocazie, jurnaliştii LRT au adresat felicitări poporului român. 

La 3 decembrie, Ambasada României a găzduit recepția dedicată Zilei Naționale la sala Mazā Ģilde din Riga. Recepția, la care au participat numeroși oficiali letoni, diplomați, jurnaliști, oameni de afaceri, membri ai comunității românești etc., a fost precedată de un concert susținut de Cvartetul de Stat al Filarmonicii Naționale Letone. 

 

 

 

Ambasada României a organizat un nou dejun de lucru informal la Vilnius pentru șefii de misiune ai statelor membre și candidate la UE

15.05.2019

La 15 mai 2019, în contextul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene/PRES RO, Ambasada României a organizat, la Vilnius, un nou dejun de lucru informal pentru…

Prelegerea Președinția română a Consiliului UE, la Şcoala šv. Kristoforo progimnazija din Vilnius

08.05.2019

La 8 mai 2019, în contextul Zilei Europei, Ambasadorul României a susţinut, la Şcoala šv. Kristoforo progimnazija din Vilnius, prelegerea intitulată Președinția română a …

Inaugurarea expoziției „Eterna frumusețe a satului românesc” la Panevėžys, Lituania

19.04.2019

La 19 aprilie 2019, Ambasadorul României a efectuat o vizită în orașul Panevėžys, unde a inaugurat, în contextul președinției române a Consiliului UE, expoziția de…