Actualitatea ambasadei

Festivalul de Muzică Românească dedicat aniversării Centenarului României

La 16 mai 2018, Ambasada României a organizat, în colaborare cu Şcoala de Muzică Balio Dvarionis din Vilnius şi cu sprijinul Şcolii de Muzică şi Arte Plastice nr.1 "Iosif Sava" din Bucureşti, un eveniment dedicat aniversării Centenarului României şi al Republicii Lituania. 

Evenimentul a constat într-un concert extraordinar al elevilor Şcolii de Muzică din Vilnius, care au interpretat, atât vocal, cât şi instrumental, piese ale unor compozitori români, cum ar fi: George Enescu, Sabin Drăgoi, Radu Paladi, Anatol Vieru, Tiberiu Brediceanu, Ludvic Feldman, G. Ștefănescu. La pregătirea festivalului au contribuit 30 de profesori, 30 de elevi soliști, 52 elevi ai Orchestrei Școlii, 61 de elevi ai Corului Școlii. 

În cuvântul de deschidere, Ambasadorul României a vorbit despre celebrarea Centenarului României şi despre principalele evenimente care au marcat anul 1918, cu accent pe Marea Unire de la 1 Decembrie. De asemenea, a vorbit despre simbolismul organizării unui astfel de eveniment în Anul Centenarului, subliniind rolul unificator al culturii şi al artei. A adresat mulţumiri atât elevilor şi corpului profesoral al şcolii din Vilnius, cât şi Şcolii de Muzică şi Arte plastice nr.1 "Iosif Sava" din Bucureşti, care, prin amabilitatea dnei director Ani Marie Paladi, a răspuns prompt inițiativei misiunii de a colabora cu şcoala lituaniană, prin furnizarea partiturilor româneşti. 

Şcoala de Muzică B. Dvarionis marchează 70 de ani de la fondare în 2018. Festivalul, care are o tradiție de 28 de ani, s-a bucurat, de-a lungul anilor, de participarea mai multor state, ale căror cântece naționale au fost incluse în program: Islanda, Norvegia, Georgia, Armenia, Franța, Rusia, Estonia, SUA, Azerbaidjan, Turcia, Kazahstan sau Japonia. 

Concertul a fost urmat de o ceremonie de premiere a participanţilor, în care Ambasadorul României a oferit diplome şi suveniruri cu Centenarul României personalului didactic şi elevilor. 

 

În prim plan

Celebrarea Zilei Naționale a României la Vilnius

03.12.2019

La 3 decembrie 2019, în cadrul Muzeului de Arte Aplicate și Design din Vilnius, Ambasada României în Republica Lituania a organizat recepția dedicată celebrării Zilei…

Participarea Ambasadei României la International Christmas Charity Bazaar

30.11.2019

La 30 noiembrie 2019, a avut loc în cadrul Primăriei Vechi (Rotuše) din centrul orașului Vilnius tradiționalul eveniment caritabil International Christmas Charity Bazaar. Cea …

Participarea Ambasadei României la Vilnius la conferința „Be cool #after school” de la Klaipeda

30.11.2019

La 29 noiembrie 2019, un reprezentant al Ambasadei României la Vilnius a susținut o prezentare a sistemului educational românesc și a ofertei de studii în România în cadrul …