Actualitatea ambasadei

Aniversarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române; decernarea decorației Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Ofițer unui oficial lituanian

Ambasada României în Lituania a organizat, la 30 ianuarie a.c., un cocktail de aniversare a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. La eveniment au participat înalţi oficiali lituanieni, reprezentanţi ai instituțiilor centrale lituaniene, diplomaţi, reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Lituania etc. 

În deschiderea ceremoniei, Ambasadorul României a vorbit despre semnificația deosebită a evenimentului în contextul Centenarului României şi a punctat principalele momente istorice care au dus la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. În context, a subliniat că această aniversare deschide seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de Ambasada României în 2018.

În partea a doua a manifestării, Ambasadorul României i-a decernat domnului Algirdas Sysas, preşedintele Grupului pentru Relaţii Interparlamentare cu România din Parlamentul lituanian (Seimas), decorația Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Ofiţer, conferită de preşedintele României. Cu acest prilej, a vorbit despre eforturile susţinute ale domnului Algirdas Sysas de promovare a României în Lituania, atât în calitate de preşedinte al Grupului pentru Relaţii Interparlamentare cu România, cât şi ca mare admirator al ţării noastre. A subliniat că oficialul lituanian, care a ocupat şi funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului lituanian, a contribuit la consolidarea relațiilor româno-lituaniene, începând din anul 2011, când a devenit preşedinte al Grupului pentru Relaţii Interparlamentare cu România, funcţie pe care o ocupat-o aproape neîntrerupt.

Domnul Algirdas Sysas a mulţumit pentru decoraţia conferită, declarându-se foarte onorat. A subliniat că relaţiile româno-lituaniene au cunoscut o tendinţă ascendentă în ultimii ani, iar cele două state, care aparţin aceleiaşi comunități de valori şi interese, sunt din ce în ce mai apropiate. A avut cuvinte de apreciere pentru România, pe care a vizitat-o în mai multe rânduri, atât oficial, cât şi în scop turistic sau sportiv. Dl Sysas este un practicant de orientare sportivă, conducând timp de 10 ani federația lituaniană de profil. 

 

În prim plan

Celebrarea Zilei Naționale a României la Vilnius

03.12.2019

La 3 decembrie 2019, în cadrul Muzeului de Arte Aplicate și Design din Vilnius, Ambasada României în Republica Lituania a organizat recepția dedicată celebrării Zilei…

Participarea Ambasadei României la International Christmas Charity Bazaar

30.11.2019

La 30 noiembrie 2019, a avut loc în cadrul Primăriei Vechi (Rotuše) din centrul orașului Vilnius tradiționalul eveniment caritabil International Christmas Charity Bazaar. Cea …

Participarea Ambasadei României la Vilnius la conferința „Be cool #after school” de la Klaipeda

30.11.2019

La 29 noiembrie 2019, un reprezentant al Ambasadei României la Vilnius a susținut o prezentare a sistemului educational românesc și a ofertei de studii în România în cadrul …